În anatomie, termenul de ”articulație” face referire la aranjarea structurile care mențin două sau mai multe suprafețe osoase alăturate împreună. Astfel, articulația reprezintă un set de elemente (țesut fibros și/sau cartilaj, ligamente, capsule, membrane) care reglează legătura dintre cele două segment scheletice.
O articulație este un punct din corp în care oasele se întâlnesc. Acestea fac mișcarea posibilă, făcând scheletul flexibil. Oasele principale care formează articulațiile includ următoarele:
Articulații sinoviale: genunchi, încheietură, umăr, cot, gleznă și șold
Articulații semi-mobile: articulația coloanei
Articulații fixe: articulațiile oasele din craniu sau pelvis
Articulațiile sunt clasificate prin cât de multă mișcare permit (funcție) sau din ce sunt făcute (structura). Cele mai multe permit mișcarea liberă, unele permit doar mișcarea în anumite feluri și alte nu permit mișcarea. Prin utilizarea terminologiei științifice, vorbim de articulațiile sinoviale, articulațiile sinartrozei și articulațiile amfiartrozei.
Cu privire la bolile articulației, cele mai obișnuite trei tipuri include: osteoartrită, boala articulației temporale mandibulare și dislocarea articulației. Osteoartrita este mai comună boală a articulației și apare în momentul umflării articulații și dificultății în mișcare. Artrita face referire la o boală a articulației care provoacă inflamarea uneia sau mai multor articulații. Rănile traumatice sunt caracterizate prin separarea a două oase din punctul de întâlnire. Pot fi cauzate de cădere, impact brusc sau alte forme de traumatisme. Alte boli pot implica cancerul și defectele din naștere (cum ar fi dislocarea șoldului). Este important să solicitați un tratament în aceste cazuri pentru a ajuta la ameliorarea simptomelor, cât și la prevenirea apariției complicațiilor.
Ce sunt articulațiile fixe?
Articulațiile fixe, numite articulațiile sinartrozei, fac referire la articulațiile care oferă stabilitate anumitor zone ale corpului, cum ar fi articulațiile oaselor craniului și pelvisului. Acestea sunt caracterizate de continuitatea segmentelor osoase care sunt strâns unite și sunt separate de un strat subțire de țesut conjunctiv fibros. Sunt numite ”fixe” sau ”imobile”, deoarece nu se mișcă.
Există trei tipuri diferite de articulații fixe: suturi, sindesmoza și gomfoză. Suturile sunt joncțiunile dintre oasele craniului. Acestea includ:
Sutură plană: marginile oaselor articulației sunt foarte netede
Sutură dințată: cea mai comună sutură, include articulații ascuțite de blocare
Sutura solzoasă: Marginea unui os se suprapune pe osul cu articulație
Sindesmozele sunt articulațiile fixe dintre două oase lungi. Un exemplu de sindesmoză este articulația tibiei și fibulei din gleznă. Mișcarea la aceste tipuri este determinată de lungimea fibrelor țesuturilor conjunctiv. În final, gomfoza face referire la articulațiile dintre rădăcinile dinților și oasele mandibulei sau maxilarului.
Ce funcție au articulațiile fixe?
Principala funcție a articulațiilor este de a permite mișcarea și flexibilitatea. Acestea tind să fie clasificate în funcție de gradul de mișcare posibilă, numărul de oase implicate și complexitatea articulației.
Articulațiile fixe permit stabilitatea în anumite zone ale corpului, deși nu se mișcă. Exemplele de articulații fixe includ articulațiile dintre oasele craniului și articulația în care oasele radiusului și cubitusului se întâlnesc în partea inferioară a brațului.
