Ce este stomacul?

Stomacul este organul care primește alimente de la esofag, după ce au fost mestecate și înghițite prin gură. Aici începe procesul digestiv, care este posibil datorită enzimelor digestive de la contracția regulată a stomacului însuși. Mâncarea este apoi trecută prin intestine, unde procesul digestiv continuă, permițând absorbția nutrienților din alimentele ingerate.

 

Stomacul este un organ aflat în partea superioară stângă a cavității abdominale. Din punct de vedere anatomic, poate fi considerat o extensie, în formă de pungă, a tractului digestiv. Stomacul este, de fapt, conectat direct atât la esofag (de la care primește alimentele, care trec printr-o structură numită sfincterul inferior esofagian), cât și la intestinul subțire, de care îl separă sfincterul piloric, o supapă musculară a cărei deschidere și închiderea reglează golirea stomacului.

 

Având aproximativ 25-28 cm lungime și 10-12 cm lățime, stomacul este o structură elastică, care poate varia în formă și dimensiune în funcție de alimentele prezente în el. Acest lucru este posibil datorită pliurilor care îi alcătuiesc peretele și care se întind pentru a extinde suprafața, oferindu-i stomacului o capacitate de 1000-1500 ml.

 

Peretele stomacului este alcătuit din trei straturi sau tunici: mucoasa gastrică, tunica musculară și tunica seroasă. Mucoasa gastrică este stratul situat la interior, care secretă sucurile gastrice și creează mediul tipic acid din stomac, producând în același timp mucus, care îi permite stomacului să se protejeze de procesul de digestie. Acest strat poate fi, în schimb, împărțit în trei alte straturi: mucoasa (epiteliul care căptușește peretele interior al stomacului), muscularis mucusae (un strat de fibre musculare dense și netede) și submucoasa (un țesut conjunctiv împletit cu sistemul nervos enteric). Tunica musculară este un strat de mușchi contractanți, care permite amestecarea alimentelor și poate fi și ea împărțită în alte trei straturi: longitudinal, circular și oblic. În cele din urmă, stratul exterior de acoperire, cunoscut sub numele de tunică seroasă, este responsabil pentru învelișul complet al organului.

 

Caracteristicile acestor straturi variază foarte mult în funcție de zona stomacului în cauză. Organul poate fi împărțit în mai multe părți: fundus (partea superioară), corpus (partea centrală, care servește ca rezervor pentru alimentele înghițite) și antrum pyloricum (care corespunde zonei din apropierea valvei cardiace și celei din apropierea sfincterului piloric). Canalul prin care esofagul se alătură stomacului se numește cardia, în timp ce orificiul care leagă stomacul și duodenul este cunoscut sub numele de pilor. Zona superioară este denumită mica curbură a stomacului , în timp ce zona inferioară este denumită marea curbură a stomacului.

 

Glandele care produc acid gastric sunt prezente în mucoasa fundusului și a corpusului, în timp ce glandele prepilorice produc cea mai mare parte a mucusului care protejează peretele stomacal de procesul de digestie. Stratul muscular circular este continuu în esofag, dar absent în fundus. În schimb, grosimea acestuia crește în antrumul piloric. Stratul oblic este, totuși, prezent în mod clar în partea inferioară și în curbură mică, dispărând totuși spre antrumul piloric.

 

 

Ce funcție îndeplinește stomacul?

Funcția principală a stomacului este aceea de a permite ca alimentele să fie transportate către intestine și, în același timp, să fie supuse procesului de digestie. Sucurile gastrice și enzimele pornesc digestia grăsimilor și a proteinelor, prin descompunerea lor în substanțele care le formează la început (acizi grași și aminoacizi). Digestia carbohidraților în stomac este destul de limitată, datorită mediului puternic acid prezent în interior. De asemenea, stomacul este capabil să absoarbă direct molecule cum ar fi apa și alcoolul.

 

Funcțiile digestive sunt facilitate de contracțiile cauzate de mușchii stomacului, care amestecă din conținutul stomacului. În acest fel, este necesar un maxim de cinci ore pentru ca organismul să poată digera alimente solide din esofag, reducându-le la o substanță semi-lichidă (chim), care este trimisă în intestin prin deschiderea sfincterului piloric, care se închide imediat după aceea, pentru a împiedica revenirea chimului înapoi în stomac.

 

Procesul digestiv este posibil datorită glandelor gastrice, care secretă cele trei componente principale ale sucului gastric. Prima este enzima pepsinogen, care, după ce a fost transformată în pepsină, răspunde de descompunerea proteinelor în aminoacizi. A doua este acidul clorhidric, care are nevoie de pepsină pentru a-și îndeplini funcția. În cele din urmă, factorul intrinsec produs de glandele gastrice este esențial pentru absorbția vitaminei B12 și a fierului în intestine.