Răul de altitudine, numit și boală acută de munte, apare atunci când corpul nu reușește să obțină suficient oxigen din aer la altitudini mari. Este cel mai frecvent întâlnită printre persoane cum sunt alpiniștii și schiorii. Altitudinea provoacă simptome precum dureri de cap, pierderea poftei de mâncare și tulburări de somn. Primele simptome apar de obicei în jur de 3.500 de metri, dar pot exista cazuri în care acestea să apară și la altitudini mai mici (2.000-2.500 m). Aerul devine mai rarefiat la altitudini mari, motiv pentru care organismul nu poate obține suficient oxigen. În astfel de cazuri, persoana în cauză începe să respire mai repede, declanșând simptomele bolii de munte, cum ar fi durerile de cap. Pe măsură ce corpul se obișnuiește cu altitudinea, simptomele tind să dispară.

 

Viteza de urcare joacă și ea un rol-cheie în boala de munte. Organismul are nevoie de timp pentru a se adapta la înălțimile mari, motiv pentru care urcarea trebuie făcută lent și treptat. Răul de altitudine poate fi declanșat de anumiți factori de risc: altitudinea, viteza, activitatea fizică la altitudine mare, susceptibilitatea individuală. Factorii de risc cunoscuți pentru dezvoltarea bolii acute de altitudine includ: persoanele cu un istoric anterior de boală de altitudine, persoanele sub 50 de ani, urcarea rapidă la altitudine mare și domiciliul la o altitudine mai mică de 3.000 de picioare. Boala severă de altitudine este considerată o situație de urgență medicală și trebuie tratată imediat, pentru a preveni apariția altor complicații.

 

 

Care sunt simptomele asociate cu răul de altitudine?

 

Răul de altitudine este asociat cu simptome cum ar fi:

 

Durere de cap puternică (cel mai frecvent)

Oboseală

Amețeală

Pierderea poftei de mâncare

Confuzie

Iritabilitate

Insomnie

Greață și vărsături

 

În cazuri mai grave, persoana afectată nu va avea energia să mănânce, să se îmbrace sau să facă nimic și respirația sa este caracterizată ca superficială și dezordonată. Simptomele bolii de altitudine severă pot include: dificultăți în mers, confuzie, dificultăți de respirație, un sunet ca o bolborosit în piept, tuse cu lichid roz și posibila pierdere a cunoștinței.

 

Deși rare, în unele cazuri răul de altitudine poate afecta și plămânii și creierul. Îngrijirea medicală imediată este vitală, pentru a se preveni apariția altor complicații, cum ar fi edemul pulmonar sau cerebral. Aceste complicații pot fi fatale.

 

Ce se recomandă

În cazul simptomelor ușoare de rău la altitudine, se recomandă trecerea la o înălțime mai mică (de obicei, câteva sute de metri pot fi suficiente). De asemenea, este sugerată consultarea cu un medic. Dacă acest lucru nu este posibil din cauza situației, coborârea la o înălțime mai mică sau solicitarea rapidă a ajutorului este vitală. În caz de rău sever de altitudine, se recomandă solicitarea imediată a asistenței medicale.

 

 

Ce nu se recomandă

 

Câteva măsuri preventive privind ceea ce nu trebuie făcut în cazurile de rău de altitudine includ următoarele:

 

Nu vă suprasolicitați, și nu continuați la o altitudine mai mare dacă simptomele încep să se prezinte

Nu uitați să beți o mulțime de fluide (este extrem de important să rămâneți bine hidratat)

Nu fumați, nu beți și nu luați medicamente în timp ce urcați la altitudini mari

Nu dormiți la o altitudine care este mai mare decât cea la care ați urcat pe timpul zilei (urcați sus, dormiți jos)

 

 

Declinarea responsabilității: Informațiile din acest articol nu înlocuiesc în niciun fel intervenția sau semnele asociate cu acest tip de urgență, ci doar oferă sfaturi simple, despre cum să se mențină situația sub control în așteptarea unei echipe medicale de salvare.